Caută
  • Psiholog Ana Maria Rotaru

PASTILĂ PSIHOLOGICĂ ÎMPOTRIVA ANXIETĂŢII, PANICII, FRICII, NELINIŞTII

Materialele sunt elaborate de Prof. univ. dr. Daniel David (vezi Tratat de psihoterapii Cognitive şi Comportamentale; Polirom, 2006) pe baza teoriei şi terapiei raţional-emotive şi cognitiv-comportamentale şi a materialelor similare elaborate de Albert Ellis (şi la Albert Ellis Institute).


  • „Mi-aş dori ca situaţia să fie alta, însă ştiu că dorinţa mea nu devine obligatoriu realitate doar pentru că vreau eu asta.”

  • „Pot să accept că în viaţă mi se pot întâmpla şi lucruri pe care nu le doresc, deşi este neplăcut şi am făcut tot posibilul ca să le evit.”

  • „Este extrem de neplăcut că mi s-a întâmplat aşa ceva, însă nu este cel mai rău lucru care mi s-ar fi putut întâmpla.”

  • „Cred că pot face faţă şi la situaţii mai rele decât cea în care mă găsesc acum.”

  • „Este extrem de neplăcut, însă nu catastrofal dacă în această situaţie nu voi putea deţine controlul aşa cum mi-aş dori.”

  • „Este rău, dar nu dezastruos să trăieşti astfel de emoţii.”

  • „Este neplăcut, dar nu catastrofal să ai astfel de gânduri.”



0 afișare

Address

Strada Ion C. Bratianu, Arad, Romania

Contact

0040723582085

Follow

©2017 by emotii.ro. Proudly created with Wix.com

Aici iti regasesti echilibrul

servicii

Implementez metode eficiente de psihoterapie cognitiv - comportamentala pentru a incuraja auto-intelegerea si imi incurajez clientii  sa adopte noi atitudini si sentimente fata de situatiile de viata. De la deschiderea usilor clinicii mele în anul 2014, am oferit clientilor mei o gama larga de servicii de sanatate mintala. De la circumstante la scara mica, pana la experiente traumatizante -serviciile mele sunt personalizate pentru a satisface nevoile tuturor.

Two Dried Leaves

Prin terapie devi o persoana mai fericita si mai sanatoasa.

Terapie individuala
Bloom

Pentru o mai buna comunicare.

Terapia de cuplu
Lecture

Nu esti singur.

Terapie si consiliere de grup
Foggy Pier

Suntem alaturi de dumneavoastra.

Terapie de familie